„Nu mai sunt antrenorul echipei Steaua. S-a terminat, am făcut un contract, am semnat o reziliere. Va trebui să plătesc o suma foarte importantă echipei Steaua. Paguba este mai mică decât clauza de reziliere. Am ajuns la o înțelegere, este totul OK, este foarte bine. Eu aș fi preferat să se întâmple altfel, dar sper ca pe viitor să fiu un exemplu și în această direcție. Anume, contractul unui antrenor trebuie făcut foarte bine, cu clauze de ambele părți, ca să aibă valabilitate. Am făcut o socoteală, am inclus totul acolo, nu mai e niciun fel de problemă”, a spus Reghecampf la Dolce Sport.
Gruparea Al Hilal a anunțat, luni, numirea lui Laurențiu Reghecampf în funcția de antrenor al formației saudite, pentru două sezoane. Al Hilal a anunțat totodată rezilierea contractului lui Sami Abdullah Al-Jaber, care pregătea echipa din 27 mai 2013.
În schimb, Laurențiu Reghecampf a declarat, luni seară, că nu a semnat contractul cu Al Hilal, deoarece nu a ajuns încă la un acord cu finanțatorul Gigi Becali privind rezilierea înțelegerii cu Steaua, valabilă încă un an, tehnicianul luând în calcul chiar să continue în Liga I, dar numai în anumite condiții.